Ads 468x60px

sâmbătă, 11 aprilie 2015

DAUNELE PRODUSE DE FLUOR


                   DAUNELE  PRODUSE  DE  FLUOR
                              
 
        Articol aparut pe site-ul  www.mednat.com
 

Fluorul este elementul chimic pe care-l gasim in Tabelul periodic al lui Mendeleev  cu simbolul F si care are numarul atomic 9.                 
Este un gaz halogen de culoare galbena, otravitor si este elementul chimic cel mai reactiv si cu cea mai mare electronegativitate. In forma sa pura este extrem de periculos, cauzand grave arsuri chimice la contactul cu pielea ( se obtine prin electroliza din florura de potasiu). Fluorul poate forma compusi cu marea majoritate a elementelor, incusiv cu xenonul  si radonul.  Chiar in conditii ca : intuneric si temperatura scazuta, fluorul produce explozie in contact cu hidrogenul.  Fluorul se gaseste intotdeauna in combinatii cu alte elemente, in special silicati, de aceea nu poate fi pastrat in vase de sticla. In solutii, fluorul se gaseste in mod comun ca ioni fluor.  Fluorurile sunt compusi ce combina acest ion cu radicali incarcati pozitiv.    

 Fluorul este folosit la producerea teflonului si a freonului.                                                                

Alte utilizari :           
 -  fluorul monoatomic este folosit la producerea de semiconductori.;               
 -  impreuna cu compusii sai, fluorul este utilizat la  productia de uran, si in plus la  producerea altor 100 de materiale.                                                                                   
   – hidrofluorclorocarburile sunt utilizate la producerea instalatiilor de aer  conditionat si la referigerare;  clorofluorcarburile au fost interzise a mai fi folosite  pentru aceste instalatii deoarece contribuie la  crearea gaurii in stratul de ozon.      
  – fluorura de sodiu a fost folosita ca insecticid pentru gandaci.                                    
   – alte fluoruri sunt adaugate in pastele de dinti    (……..)

Industriile farmaceutice si producatorii de paste de dinti au omis de prea multa vreme efectele toxice ale produselor pe baza de fluor.                                                                                                    

Fluorul, clorul, bromul si iodul sunt patru substante care leaga foarte usor cu alte metale dand nastere la diverse saruri si combinandu-se cu hidrogenul genereaza acizi puternici ca acidul fluorhidric, acidul clorhidric, etc.  Aceste substante se mai numesc si halogeni ( din cuv. grec halos = mare,sare) datorita capacitatii lor de a genera saruri. Fluorul este unul din halogenii cei mai electronegativi ,de aceea reactioneaza foarte usor cu marea majoritate a  elementelor. Este un gaz biatomic, toxic, coroziv si cu miros penetrant.

In natura se gaseste in minerale, in ape , in organismele vegetale, in scheletele si in dintii animalelor. Sta la baza formarii gazelor neurotoxice : Soman si Sarin. De subliniat ca fluorurile sunt otravuri corzive care produc serioase efecte asupra organismului in timp. 

Din  1945, cand fu testata tratarea apei poatbile cu fluor in Newburgh ( New York) incet , incet s-a raspandit aceasta practica, a carui scop declarat era acela de a preveni aparitia cariilor.

Dar sa incercam sa clarificam cum stau lucrurile !

Beneficiul profilaxiei cu fluor, mai exact utilizarea de paste de dinti pe baza de fluoruri sau in cazul copiilor administrarea de fluor pe cale orala, deriva in principal din constituirea unui smalt al dintilor mai rezistent la atacurile acide demineralizate.  Dar diferenta intre folosirea locala ( cazul pastei de dinti- cu conditia sa nu fie ingerata) si folosirea sistematica cum este cazul administrarii orale (in apa potabila sau la copii prin administrarea de picaturi sau pastile) nu este deloc un fapt de neglijat. Luat pe cale orala, fluorul intra in dinti prin intermediul sangelui, alterand astfel insasi structura dintelui. Acest excesiv consum de fluor este cauza aparitiei “fluorozei” care se manifesta prin dinti patati, decolorati si cu smaltul erodat.                                                                                  

Si asta nu e tot !                                                                                                                            Fluorul are efecte nocive asupra sistemului nervos central, este cauza simptomelor de alterare comportamentala si a deficitului cognitiv. Este bine cunoscut  ( stiintific) ca fluorul este un neurotoxic in dezvoltare, mai precis, fluorul in doze mici, care nu sunt toxice pentru mama (luat pe scurt timp) are efecte asupra sistemului nervos al fatului, astfel ca la copil se va manifesta printr-un coeficient scazut de inteligenta si alterari comportamentale.     

Ultimele studii epidemiologice arata ca fluorizarea apei este in corelatie cu fracturile de sold la persoanele peste 60 de ani. Doze mari de fluor determina “fluorizarea scheletului” ( intarirea anormala a oaselor) care este asociata cu : durerile artrozei, rigiditatea articulatiilor, daune ale sistemului nervos, paralizii, si chiar cauza pirozei (arsuri la stomac si reflux gastrofaringian) , dureri ale picioarelor si a gleznei. Calciul este un remediu in cazul intoxicatiei cu fluor. S-a mai observat ca unele persoane sunt hipersensibile la cantitati reduse de fluor, inclusiv cea care se gaseste in apa .  Impactul fluorului asupra reproductiei umane, chiar si numai  in dozele primite din mediul inconjurator, este o sursa de ingrijorare ; se pare ca, intr-adevar exista o corelatie intre scaderea fertilitatii umane si cresterea cantitati de fluoruri in apa consumata.                             

Fluorul este cancerigen, in special pentru oase si ficat; in plus mai are si capacitatea de a inhiba sau altera numeroase enzime, necesare functionarii normale a organismului : metabolismul, cresterea si reglarea celulara.    
Acumularea sa in glanda tiroida duce la dezechilibre hormonale si aparitia cancerului la tiroida.  Este de asemenea asociat cu bolile autoimune (osteoporoza) si osteosarcoma (cancerul osos).  
 
Dupa cum se vede, riscurile expunerii la fluor depasesc cu mult orice beneficiu presupus din fluorizarea apei. Definirea cantitatii de fluoruri primite de fiecare persoana prin ingerare (alimente, bauturi) sau simpla expunere ambientala, nu este deloc simpla; dar doua aspecte sunt importante : cresterea cantitatii de compusi toxici ai fluorului pe scoarta terestra, provenita din reziduurile produse de numeroasele procese industriale si faptul ca fluorul este inmagazinat in tesutul osos pe tot parcursul vietii !                                                                                  
  Sa mai luam in considerare si faptul ca produsele chimice utilizate pentru fluorizarea apei nu sunt asa pure cum sunt produsele farmaceutice, ele fiind mai degraba subproduse ale prelucrarii aluminiului sau producerii de fertilizanti, si de aceea contin si mari concentratii de alte toxine si metale grele cum ar fi : arsenicul, plumbul si cromul- binecunoscute ca fiind cancerigene. 

Este evidenta vastitatea intereselor economice legate de fluorizarea apei : decat sa se cheltuie bani grei pentru procesul de reciclare a deseurilor toxice,  industriile producatoare (cum sunt cele producatoare de fertilizanti) prefera sa castige bani furnizand aceste reziduuri celor care se ocupa cu gestionarea apei, in zonele in care se uzeaza aceasta practica ( de fluorizare).  
O eficienta reciclare as spune, in dauna consumatorilor.

In mod clar, numeroase sunt efectele nocive ale fluorului asupra sanatatii omului. Cu toate acestea, multi pediatri si stomatologi recomanda inca, in mod automatic si sistematic fluoroprofilaxia (inclusiv picaturi) chiar la copii de cateva luni.   Sa nu uitam ca alte surse de fluor sunt : pasta de dinti (care datorita gustului placut copiii o mai inghit uneori) alimente si bauturi (prin prezenta unor reziduuri de pesticide ) emisii poluante in aer, medicamente, anestezice, dar si ceaiuri si anumite ape minerale. Copiii pot, in mod real, sa atinga o saturatie a fluorului, fiind astfel expusi la bolile provocate de acesta.                                       

Industriile farmaceutice sunt foarte abile in a manipula si influenta studiile stiintifice. Nu este profit mai bun decat cel care se obtine din prescrierea de medicamente  in mod sistematic, la segmente intregi de populatie (vezi : vaccinuri, terapii hormonale pentru menopauza, etc) . Industriile farmaceutice ca si cele producatoare de pasta de dinti omit de prea mult timp si subevalueaza efectele toxice ale produselor pe baza de  fluor.                                                               E bine de stiut ca halogenand un medicament cu fluor, acesta (medicamentul) devine de zeci de ori mai puternic !  De aceea, cu intentia de a creste biodisponibilitatea ingredientelor si efectul sensibil la remedii, multe produse farmaceutice sunt halogenate cu fluor si astfel lista acestor medicamente  creste in mod exponential.  In realitate, e un efect cu doua taisuri : marind potenta remediului pe de o parte, se agraveaza efectele colaterale pe de alta parte.          Astfel, nefericitul pacient, devine in acest mod, cel putin de doua ori, clientul acelorasi industrii farmaceutice. (……..).  

Din diverse studii rezulta ca fluorul in doze mari tinde sa substituie iodul ca si componenta a hormonului tiroxina, impiedicand tiroidei sinteza corecta a acesteia. In astfel de cazuri, bolile tiroidei datorate unui deficit de iod nu sunt tratabile cu o simpla crestere a nivelelor de iod ( consumand sare iodata, respirand aer de mare sau expunerea la izotopi de iod radioactivi). Este necesara diminuarea nivelului de fluor prezent in organism inainte de a normaliza iodul.  Se manifesta astfel o acumulare de fluor in oase si dinti care devin mai densi si compacti dar in acelasi timp mai fragili si mai putin elastici in refacerea fracturilor. Cazurile de osteoporoza dentara si scheletica, boala incurabila, sunt numeroase mai ales in tarile din Lumea a Treia, unde apa poatbila provine din surse ce izvorasc din roci cu minerale bogate in fluor. (si in China).  (….).   

Din datele culese de Ministerul Sanatatii Belgian rezulta ca fluorul este daunator sanatatii umane.    
   De acum inainte : gata cu guma de mestecat, cu pastilele si picaturile anticarie cu fluor ! 
   Este daunator pentru oase, dinti si sistemul nervos !
 
Fluorul se acumuleaza si in glanda pineala, limitand producerea melatoninei                                 Este responsabil, impreuna cu vaccinurile, de acumularea in creier a aluminiului si a mercurului.

Ce vreti mai mult ? asadar NU utilizati Fluorul !!!  (……)

Cum de pot autoritatile sanitare sa continue sa greseasca in ce priveste fluorul ? De 65 de ani ! Si pentru ultimii 30 de ani folosind fluorul, “nu pentru uz farmaceutic”, inalterat si netestat provenit din deseurile de la productia de fertilizanti fosfatici ?  
 
Adevarul e ca astfel de lucruri nu sunt atat de improbabile cum s-ar putea crede.  Nu este prima data cand autoritatile au fost in eroare privind siguranta si eficacitatea a ceea ce era considerat un produs terapeutic. Inaintea fluorului a fost cazul mercurului. Acesta era folosit ca tratament  in numeroase situatii, de la taieturi la sifilis. Era considerat sigur si eficient. Bunicii nostri isi mai amintesc probabil sticla de culoare brun- roscat ce continea mercurul pe  care il  foloseau pentru tratarea ranilor. Chiar si in cazul sifilisului, pe cat de grava era boala, tratand-o cu mercur s-a dovedit a fi mai rau decat boala insasi. Cand s-a recunoscut in sfarsit ca fiind ceea ce era de fapt :  o otrava, s-a incetat sa mai fie folosite medicamente pe baza de mercur, cu exceptia – ce trist e sa spunem- ca mai este inca folosit in anumite vaccinuri cu rol de conservant.                                     

Asa cum s-a intamplat cu mercurul se va intampla si cu fluorul.

Dr. Joel Kaufmann, profesor emerit de chimie la Universitatea de Stiinte din Philadelphia spune clar : 
“ Promotorii fluorizarii au cenzurat marea parte a mass-mediei, au ignorat importante discutii relative la acest subiect, au calomniat pe multi opozanti ai fluorizarii si au rasturnat sentinte legale impotriva fluorizarii, ceea ce demonstreaza puterea lor politica.”
Cum releva si Upton Sinclair : “ este dificil sa aduci un om ( ex: sustinator al fluorizarii) in gradul de a intelege ceva (ex: ca fluorizarea apei nu e deloc sigura si eficienta) cand salariul sau (puterea si reputatia) depinde de faptul de a nu intelege acel ceva.”   

By Dr. Donald W. Miller:  è cardiochirurgo e professore di chirurgia alla Scuola di Medicina di Seattle dell’Università di Washington. E’ membro di Doctors for Disaster Preparedness e scrive articoli su vari argomenti per LewRockwell.com.
Il suo sito web è:
 www.donaldmiller.com
Articolo originale: “Fighting Fluoride” — 
http://www.lewrockwell.com/miller/miller35.1.html
    
                           
                   Postat si tradus de 
                          Administrator  blog

 

 

 

duminică, 1 februarie 2015

PROCES CONTRA EPURARII APEI ?


                                                                           





          PROCES  CONTRA  EPURARII  APEI  SAU CONTROL
                                MENTAL PREVENTIV  ?

             Articol aparut pe site-ul                                   

                                        
                                                       de Marcello Pamio      Mai 2004                                                                                            
      
        Italia consuma, dupa Canada si USA, cea mai mare cantitate de apa minerala din lume!  Poate parea ciudat dar in Italia se produc in fiecare an peste 10 miliarde de litri de apa minerala (1), ( in 2002 a ajuns la aproape 11 miliarde de litri,( 2 ) si previziunile pentru viitor sunt in crestere) cu un consum pe cap de locuitor ce depaseste 170 l (3). O cifra foarte respectabila care apasa nu numai pe buzunarul italienilor dar si asupra mediului !  Conform cu datele aparute pe site-ul oficial al Mineracqua (4) – asociatia producatorilor de ape minerale, ce fac parte din Confindustria (= confederatia generala a industriei italiene)- vedem ca 77% din sticlele cu apa minerale vandute sunt cele de plastic (PET). Stiind ca apa este comercializata in sticle de 1,5 l, un calcul simplu ne demonstreaza ca peste 5 miliarde de PET-uri ( ce reprezinta 128.000 tone de plastic) ajung anual la groapa cu gunoi, si determinand astfel un pret extrem de mare de platit pentru reciclarea acestora si protejarea mediului. ( cheltuieli care in final greveaza tot pe umerii cetateanului)   Lasand la o parte impactul asupra mediului (care nu e deloc neglijabil), intre apa minerala si cea de la robinet exista o extenuanta disputa calitativa : care afirma superioritatea primeia, care jura in favoarea celei de a doua.                                                                              

In opinia lui Ettore Fortuna, presedintele Mineracqua, “apele minerale italiene sunt printre cele mai bune din Europa, si regimul (legislativ) in Italia nu are egal in lume”(5);  o fi adevarat dar, la apa de la robinet ( in opinia jurnalistului Giuseppe Altamore, autorul cartii “Qualcuno vuol darcela a bere” ( Cineva vrea sa ne-o dea sa o bem) sunt controlati ( in mod obligatoriu) cel putin vre-o suta de parametri fata de doar 49 la apa minerala.                                                                           Cine are dreptate?   In opinia impartialului Ministru al Sanatatii, Girolamo Sirchia, au dreptate amandoi : “ apa de la robinet ce se bea in Italia este printre cele mai bune din Europa (….) – la fel si – apa minerala este pura si controlata si deci are garantii la fel de sigure”    

Cu siguranta ca suntem norocosi sa avem cele mai bune si mai controlate ape din lume, dar e obligatoriu sa mai facem cateva mici precizari pentru amandoua.   In ce priveste apa de la robinet, fiind certa siguranta microbacteriologica,  ramane o problema : gustul!  Se poate intampla sa fie proaspata, limpede si buna, dar sa nu se poata bea din cauza pierderii acelor caracteristici organoleptice pe parcursul kilometric in interiorul conductelor si din acuza sistemului de dezinfectat                   
In timp ce la apa minerala problema nu e atat gustul cat plasticul in care este ambalata, informatiile incomplete de pe eticheta in ce priveste substantele chimice ce le-au fost adaugate, si in ultimul rand (dar nu si ca importanta), saracirea izvoarelor subterane- cu urmari enorme pentru mediu inconjurator- provocata de extractia continua si fortata a zeci de milioane de litri pe zi.  Etichetele care ar trebui sa specifice toate caracteristicile biochimice ale apei, sunt absolut insuficiente. Producatorii dau doar o mica parte din toate aceste informatii : cateva saruri minerale, reziduu fix, conductibilitatea, etc.  Si restul?  Pentru care motiv procentele de substante prezente in apa nu sunt tiparite pe eticheta?  Substante care sunt binecunoscute ca fiind cancerigene, cum este arsenicul, a carui cantitate    ( 50 micrograme/litru) poate fi pana la de 5 ori mai mare decat la apa de robinet ( 10 micrograme/litru), sau a aluminiului, care la apa de la robinet nu are voie sa depaseasca 200 micrograme per litru, in timp ce la apele minerale nu are nici o limita ; sau sa zicem manganul, a carui limita in apa de la robinet este de 50 micrograme/l iar la apa minerala este de 2000 micrograme/l.  Ca sa nu mai vorbim de fluor, a carui valoare maxima este 1,5 miligrame/l la apa din casa si fara nici o limita la apa minerala !  Pentru toate aceste substante ( si lista nu e completa) nu exista obligatia de a fi declarate, adica sa fie tiparite pe eticheta : deci de ce ar face-o ? Acest lucru il permite o lege ( imaginati-va)  din 1939, si tineti cont ca la acea vreme substantele periculoase pentru sanatate nu erau asa abundente ca in prezent.   

Un bun motiv pentru care nu ni se dau astfel de informatii ar putea fi acela de a evita informatiile “ambigue” furnizate persoanelor care consuma apa; informatii care totusi ar trebui sa fie date, daca nu din punct de vedere informativ, macar din punct de vedere etic si profesional. O corecta si completa informatie este fundamentala in raportul de incredere intre producator si consumator !  Daca lumea ar sti ca, de exemplu, intr-o sticla de apa minerala exista mai multe miligrame de fluor ( sau chiar foarte multe miligrame, dat fiind ca nu exista limita), cate dintre persoane ar mai cumpara acea apa, stiind de influenta pe care aceasta substanta chimica o are asupra creierului si a comportamentului ?     

In tara noastra apa minerala este un bun comun (6) si exploatarea este permisa acelor firme care au obtinut dreptul de concesiune (circa 160 firme cu 250 de marci). Valoarea redeventei anuale pe care regiunile le primesc pentru aceste concesiuni (7) sfideaza ridicolul. Vreti cateva exemple ?  Firma Vera ( controlata de multinationala Nestlé) (8) pentru a extrage apa minerala din regiunea Veneto, plateste anual  “astronomica” cifra de 3615,20 euro ; in timp ce San Benedetto  ( controlata tot de Nestlé) (9) cheltuie anual de-a dreptul 555,16 euro!   Ati inteles ?   Cu putin mai mult de 1 milion de lire vechi pentru un an de  extractii !!!   Asa ca apa imbuteliata, distribuita si publicizata ajunge sa coste cu 500 pana la 1000 ori mai mult decat cea de la robinet.  Cresterea extractiei totusi pune in mod serios in pericol nu numai apele freatice dar chiar tot mediul inconjurator.

Ultima problema priveste PET-ul ( polietilentereftalato)  in care se imbuteliaza apa minerala- a caror brevete pentru USA sunt in mainile imperiului chimic Du Pont (10). Asa cum observa si Altamore “ apa minerala poate sa ramana in circulatie pana la 18 luni, conservata in conditii nu tocmai optime” . Conditii ce privesc stocajul, transportul si expunerea prelungita la soare. Cine poate garanta in aceste conditii mentinerea structurii chimice a ambalajului si a apei dupa atata timp ? 
Cum, bine inteles, nimeni nu poate garanta populatiei siguranta absoluta, de cativa ani tot mai multe persoane – in ciuda campaniei publicitare miliardare facute de lobby- urile “bulelor de apa “ – se indreapta spre acele sisteme de purificare alternativa care le permit sa-si epureze apa de acasa.  Aceasta noua constiinta este motivata de diversi factori : incompleta informare despre  continutul apei imbuteliate asa cum am vazut, economisirea, protejarea mediului si nu in ultimul rand, practicitatea.                                                                                                   Aceste aparate sunt atasate direct la robinetul din casa sau la conducta principala si sunt in gradul de a filtra apa, facand-o nu numai buna ( ca gust) dar si mai sigura pentru sanatate. Cu preturi ce variaza de la cateva sute la cateva mii de euro, aceste filtre ( unele cu osmoza inversa) se amortizeaza in cateva luni, si cer doar o revizie. Revizie care, cum vom vedea mai incolo a creat ceva probleme producatorilor.  Diferenta de pret intre aceste sisteme depinde mai ales de tehnica de filtraj : cele mai economice (filtre simple) opresc mai ales bacteriile si substantele nedorite peste o anumita dimensiune ( 0,3 sau 0,4 microni ) ; cele cu osmoza inversa filtreaza prin intermediul unei membrane speciale 90 – 98 % din substantele chimico – toxice : arsenic, cloruri, cianuri, pesticide, bromuri, fluoruri, virusi, microbi, etc.   

Epuratorii cu “osmoza inversa”, aceasta este denumirea tehnica-comerciala, in ultimele luni au fost subiectul unor mari dispute sanitare si legale, atat de tare incat au declansat o adevarata camapnie mediatica asemanatoare bine cunoscutei “ vanatoari de vrajitoare” de acum cateva secole in urma.                                   Articole in ziare au criticat cu vehementa aceste sisteme , afirmand ca nu sunt sigure pentru sanatate.  Canale de televiziuni au facut spatiu unor emisiuni in care se denuntau aceste sisteme (….)   O adevarata campanie defaimatoare !    Singurul lucru pe care putem sa-l spunem este ca vazand interesul enorm ( si cu atata patos ) pe care presa scrisa si vorbita l-au acordat acestui subiect nu putem sa nu ne gandim la existenta unui enorm conflict de interese.   

Investitiile in publicitate a producatorilor de ape minerale se cunosc, sunt atat de mari de-ti vin ametelile : in 2002, pentru a da un mic exemplu, au cheltuit peste 300 milioane de euro per sponsor, divizat astfel : televiziune (62%), radio (11%), ziare (14%), jurnale periodice (10%), afisaje (2%). (11)
Un canal de televiziune, un cotidian, care primeste atatia bani pentru publicitate evident ca va fi foarte atent sa nu piarda increderea sponsorilor – in acest caz pentru apa minerala- altfel neincrederea s-ar putea transforma in pierdere financiara !   Daca sponsorul cheltuie milioane de euro cu publicitatea, pentru a purifica calitatile apei minerale, pentru a-i asigura puritatea si siguranta, voi ce credeti ? – la acel post de televiziune sau in acel ziar, va fi posibil sa auziti sau sa cititi despre utilitatea epuratorilor de apa casnici ?   Eu sunt sigur ca nu !    
Acest fluviu de milioane de euro ce inunda mass-media din toate partile, poate sa stinga orice critica privind apa minerala si sa aprinda in schimb discutii privind cai alternative !  Simple ipoteze, care totusi apar cand afli ca in Padova s-a pus sechestru de catre carabinieri la sute de firme ce vand aparate de epurare cu osmoza inversa. O reclamatie privata a declansat in Nord- Estul tarii sechestrarea si inchiderea a peste 800 de instalatii si  perchezitii la zeci de firme.  

Pe de alta parte e important de precizat si ca, in ultimul timp, numeroase firme,care  au mirosit posibilitatea obtinerii unui castig usor, de la o zi la alta s-au declarat a fi experte in acest domeniu, lansand pe piata o gramada de aparate. Preturi prohibitive, sisteme de vanzare ilegala si o totala lipsa de experienta au creat conditiile pentru denuntarea de catre consumatori a firmelor respective. Intretinerea unor astfel de aparate este fundamentala pentru asigurarea calitatii apei.  In afara de iresponsabilitatea acestor firme noi, fara experienta, care reprezinta doar o minoritate, la complicarea problemei s-a mai adaugat si o normativa care impune “indulcitorilor” ( denumirea data aparatelor care schimba chimic ionii de calciu cu ioni de sodiu, si care sunt complet diverse de epuratorii de care vorbeam mai inainte) de a nu cobori sub un anumit nivel demineralizarea apei. In practica nu este permis inlaturarea mineralelor sub un anumit prag.                                                                                                         
Cantitatea de saruri minerale (calciu si magneziu) este denumita tehnic : “duritate” ( sau reziduu fix) si in cazul apei se masoara in Grade Franceze. 1 grad francez corespunde la 10 miligrame de hidrocarbonat de calciu (per litru); aceasta inseamna ca o apa cu duritatea de 15 grade F  contine 150 miligrame de carbonat.  In cazul apei potabile legea nu da o valoare fixa dar recomanda o valoare cuprinda intre 15 si 50 grade F ; cu cat e mai mare aceasta valoare cu atat e mai mare concentratia de saruri minerale. In timp ce asa zisele ape “indulcite” , adica apele la care ioni de calciu au fost inlocuiti cu ioni de sodiu, au o limita de 15 grade F (decretul nr. 31 / 02.2001) sub care nu e permis sa coboare. In practica, este obligatoriu ca apa sa aiba cel putin 150 miligrame de saruri minerale per litru.
Aceasta este o problema nu de mica importanta pentru epurarea prin osmoza inversa deoarece, in lipsa unei reglementari legislative specifice, se considera ca se incadreaza ( in lege) la fel cu procesul de “indulcire” a apei, in ciuda faptului ca se deosebesc enorm: procesul de “indulcire” a apei consta intr-un adevarat si propriu tratament chimic al apei, in timp ce procesul de epurare prin osmoza inversa este un tratament fizic ( membrana lasa sa treaca doar moleculele de un anumit diametru). Acum, acest tratament fizic (deci nu chimic) al osmozei, diminueaza aproape total duritatea apei, asa incat din punctul de vedere al decretului mentionat ( care de fapt e valabil doar pentru “indulcirea “apei) apa nu ar mai fi conforma cu standardele. E bine sa mai amintim ca principalele marci de apa minerala de pe piata au o duritate inferioara celor 15 grade F, si cele mai apreciate si mai scumpe sunt tocmai cele cu o valoare inferioara lui 1. Dar fiind vorba de ape minerale …… ele nu intra in discutie.                                                                           Deci, apele minerale aproapre deloc mineralizate (sub 1 ) sunt perfect legale si salubre, in timp ce apele “osmozitate” – nu !    
Cum de apare o astfel de discrepanta, si de ce sunt considerate egale cu cele “indulcite” cand de fapt nu sunt asa ?    Raspunsurile, ca de obicei sunt cele care le stim.   

Deci acesta este unul din principalele motive  pentru care epurarea prin osmoza este aratata cu degetul : ca apa rezulta demineralizata aproape in totalitate  Dar pentru a combate aceasta absurda teorie, exista numeroase cercetari stiintifice, intre care mentionam cea a hidrologului francez Vincent . Louis Claude Vincent – consultant al guvernului, care in anii ’50 a eradicat in Liban cateva epidemii, dand populatiei sa bea apa pura din punct de vedere bioelectronic, demonstrand ca doar sarurile minerale organice ( ce sunt in masura sa roteasca lumina polarizata) pot sa fie asimilate de organismul uman. Toate celelalte minerale (anorganice) duc la o supraincarcare a sangelui, deci al ficatului si rinichilor. Aceasta inseamna ca o sare anorganica, pentru a fi asimilata de organism trebuie intai sa fie “vegetalizata”, adica sa fie transformata in substanta organica, de catre minunata masinarie alchimista pe care o numim mama Natura, altfel, este ca si cum am inghiti pietre!     In opinia voastra, mineralele din apa potabila sau din apa din sticla au fost supuse “ vegetalizarii” inainte de a va fi data sa o beti?     

Intorcandu-ne la subiectul privind sechestrele si campania de discreditare  impotriva firmelor producatoare si/sau ce comercializeaza filtre de epurare prin osmoza : acestia au avut de suferit cel mai mult din acest conflict mediatic. Toti acei producatori si vanzatori seriosi care lucreaza de ani de zile si care isi asista clientii, acestora li s-a stricat imaginea, ei au suferit o pierdere economica enorma si le va trebui mult timp pentru a recastiga increderea persoanelor, mai ales a acelora ce sunt conditionate mental de tubul catodic (n.td: adica de TV) Dat fiind ca vorbim de minti controlate, as dori sa mai adaug un lucru referitor la acest proces mediatic si legal impotriva epuratorilor prin osmoza inversa, si care priveste fluorul, mai precis fluorura de sodiu.   

Sa ne amintim ce v-am spus mai devreme apropo de fluor : in apa de la robinet prezenta sa este limitata la 1,50 miligrame per litru, in timp ce in apa imbuteliata nu exista nici o limita !  Acestea fiind spuse, trebuie sa va mai amintesc ca exista numeroase studii ce pun in evidenta efectele negative ale fluorului la nivelul organismului si asupra comportamentului.   Sa incepem cu d-na dr. Mullenix (PhD la Harvard University)  ale carei cercetari au demonstrat cum doze de fluor administrate soarecilor inainte de nastere le dadea o evidenta hiperactivitate ( aflandu-se in pantecele mamei) , iar dozele administrate dupa nastere determinau ceea ce dr. Mullenix numea “sindromul de teledependenta” – o absenta de intiativa si de actiune. (12) . Suntem absolut convinsi de inutilitatea  si cruzimea testelor pe animale dar, aceasta crestere a hiperactivitatii intalnita in acest experiment si datorat fluorului, nu ar putea fi asociat cu cresterea ADHD la copii ?    Apoi ce sa mai spunem despre sindromul de “teledependenta” ?  Se aseamana mult, si nu din cauza numelui, cu totala absenta si a lipsei de reactie a copiilor ( fata de cei din jur) cand se afla in fata televizorului.

La Universitatea Internationala din Florida, cercetatorii Rotton, Tikovsky si Feldman, au descoperit ca “ ….mici cantitati (0,45 p.p.m) de solutie de fluorura de sodiu …afecteaza caracteristicile senzoriale ale vazului”  cu consecinta scaderii timpului de reactie mental si fizic. (J.A.P vol 67:2) .  Pentru probleme de spatiu mai citam doar un ultim studiu, de aceasta data in China (13) , facut pentru a evalua inteligenta a 907 copii intre 8 si 13 ani. Studiul demonstreaza fara echivoc ca, coeficientul de inteligenta al copiilor ce traiesc in zone cu o inalta prezenta de fluoruri,(14) este mai mic decat cel intalnit la copiii ce traiesc in zone unde prezenta fluorurilor este mica.                                                                                                              In fapt, fluorul are o actiune directa asupra dezvoltarii unei zone speciale a creierului : hipocampul. Acesta impreuna cu amigdala fac parte din sistemul limbic si au o functie de reglare si formare a memoriei si a emotiilor.    Asadar fluorul actioneaza tocmai in aceasta zona, care gestioneaza si formeaza memoria si emotiile In special amigdala, strans legata de hipocamp, joaca un rol fundamental in formarea fricii conditionate care ia nastere chiar cand stimulul declansator nu este prezent.  Amintind ca emotiile sunt un raspuns organic la situatii importante pentru om, cum ar fi enervarea si teama: ce consecinte  poate avea asupra comportamentului uman aceasta substanta pe care o gasim cate putin peste tot : apa, pasta de dinti, bomboane, guma de mestecat, medicamente, spray, etc.                 
 Poate de aceea trupele naziste, dupa ce cucereau un oras, primul lucru pe care-l faceau era sa fluorizeze apa ? Vroiau sa protejeze smaltul dintilor, poate ? – asa cum afirma medicina oficiala, sau sa slabeasca capacitatea persoanelor de a reactiona, concomitent cu exaltarea propagandei ?    La fel cum pare stranie si decizia luata de Margaret Thatcher ( ca sa vezi, si ea licentiata in chimie) la inceputul anilor ’80 de a fluora apa in Irlanda de Nord, …..eh ! pana la urma nu  chiar  asa de stranie.   
Ne vine de aceea dubiul ca aceasta incrancenare mediatica fata de epurarea prin osmoza inversa, si numai fata de aceasta, nu este chiar in totalitate intamplatoare, ci se incadreaza intr-un plan strategic bine conturat;  si asta si pentru ca astfel de instrumente sunt unicele existente in comert in masura sa filtreze apa de fluor !  Intr-o perioada caracterizata de cenzura si razboaie preventive, sa speram sa nu se inceapa a se vorbi si de control (mental) preventiv….


[1] «Annuario 2002-2003 delle Acque Minerali e di Sorgente Italia» 
[2] Andrea De Biagi, «Messaggero di Sant’Antonio», febbraio 2004 
[3] Giuseppe Altamore, autore del libro «Qualcuno vuol darcela a bere», F.lli Frilli editore
[3] Fonte: Nielsen, periodo gennaio-dicembre 
[4] 
www.mineracqua.it
[5]  Andrea De Biagi, «Messaggero di Sant’Antonio», febbraio 2004
[6] Demanio: complesso dei beni appartenenti allo Stato in quanto destinati all’uso diretto o indiretto dei cittadini. «Dizionario della lingua italiana», Devoto e Oli 
[7] Decreto Regio del 1927 
[8] «Guida al consumo critico», EMI edizioni 
[9] Idem
[10] «Enciclopedia internazionale di chimica» , 1969, edizioni PEM
[11] Fonte: Nielsen, periodo gennaio-dicembre 2002 
[12] [Massimiliano Benevene - «Attenti al fluoro» - 
www.newmediaexplorer.org/ivaningrilli/index.htm 
[13] N. doc. BIOSIS/96/00670, pubblicata nel 1996 nel sito governativo Toxnet: NIM, National Library of Medicine, la Libreria Nazionale di Medicina degli Stati Uniti. 
[14] Fluorosi: intossicazione acuta o cronica da fluoro; di manifesta con gravi turbe gastroenteriche e, nelle forme croniche, anche con lesioni a carico dello smalto dei denti.


                         
                        Postat de administrator blog

     PS - acest articol contine multe informatii adevarate dar, in ceea ce priveste apa obtinuta prin osmoza inversa , parerile sunt foarte diferite si din cate articole am citit , rezulta ca apa ionizata este cea mai sanatoasa.